Alte ruine, altă țară. Argentina!

Azi vrem să vedem ruinele din Argentina și să plecăm spre Cordoba.

Ruinele iezuite din Argentina

De dimineață, cu scopul precis de a evita căldura, ne trezim, facem bagajele, ne suim în autobuzul 15 – 4 pesos de persoană și ajungem după ce străbatem toate suburbiile din Posadas la terminal. Pentru 15 pesos ne putem lăsa bagajele acolo (parter, stand 1) și plecăm către ruinas. După 20 de kilometri ajungem într-un sat mai măricel decât Trinidad, cu autobuz care să te ia de la terminal și să te ducă către ruine. Prețul biletelor de intrare este mai mare, 110 pesos, dar este justificat de faptul că aici sunt cele mai vechi ruine, misiunea de aici fiind înființată în 1622. Toate cele 33 de misiuni iezuite au fost construite între 1622 și 1752, ele trecând peste linia de demarcație a imperiilor spaniole și portugheze, aproape de granița actuală a Braziliei. Compania lui Isus (iezuiții) a fost creată în spirit misionarist – economic, organizată militar. Ajunge în anii 1700 să stăpânească tot comerțul cu yerba mate și cu lemn de pin, transportat spre destinație pe râul Parana, care a devenit navigabil de la cantitatea mare de bușteni care săpau în albia râului. Iezuiții ajung să dețină un imperiu în mijlocul coloniilor spaniole și portugheze, nu se supuneau nimănui și puteau ridica o armata de peste 135000 de guarani. Odată cu edictul de desființare al companiei, în 1773, misiunile sunt părăsite, devastate și împărțite între dominicani, cele din Argentina, mercenari, cele din Brazilia și localnici, cele din Paraguay. Dacă în Paraguay au fost folosite timp de 200 de ani drept sursă de cărămizi și piatră, în Argentina au fost arse, distruse complet și lăsate în voia junglei. A fost ca o răzbunare pentru guarani, cei care au suferit cel mai mult de pe urma iezuiților. Ghidul, un urmaș guarani, avea multe povești impresionante, mărturii păstrate în arhiva iezuită de la Cordoba, capitala de atunci a Argentinei.

Toata vizita, de la plecare din Posadas până la întoarcere, nu durează mai mult de 3 ore, dar dacă vreți să vedeți unde s-a ascuns Martin Bormann, numărul 2 al regimului nazist sau dacă vreți să rămâneți pe malul râului în parcul de distracții creat în locul carierei de piatră, vizita se poate prelungi ușor. Noi ne-am intors pe la 4 în autogară și ne-am pierdut următoarele două ore căutând un loc cu aer condiționat. Eșec!

Posadas Cordoba cu autobuzul

Drumul de la Posadas la Cordoba durează 14 ore pe hârtie, 15 în cazul nostru. Cănd vă urcati in autobuz să aveți haine groase. Aerul condiționat este setat la 19-21 grade și merge în continuu. Înveliți-vă! În rest, servicii ireproșabile. Scaun lat, lung și care se întinde la 160-170 grade. Viespea cea mica, Andreea, deh, fiind mică și de greutate nu a reușit să își convingă scaunul să nu se ridice de la sine. La vreo două ore și un pic de când am plecat, autobuzul oprește în dreptul unei case și stewardul aduce de acolo mâncarea de seară, cina alcatuită din parte rece, o salată cu pui și țelină, iar felul principal o felie de carne de vită la tavă, cu sos și piure de cartofi foarte bună la gust. În timpul ăsta am văzut două filme, am început să scriu raportul de călătorie și am dormit un pic înfrigurat. Distracția asta a costat 948 de pesos de persoană, un pic sub 100 de dolari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *