Idei de Week-End. City Break la Roma, Cetatea Eternă

Idei de Week-end. Roma

Viespile au dor de ducă și idei de weekend și s-au decis să împărtășească ideile lor de city break la Roma. Părerile sunt împărțite, doamna Viespe fiind îndrăgostită de Italia, iar pentru mine singurul lucru bun este pizza, și nici aia din Roma, ci varianta americană, cu blat gros, (ne)sănătos.
Am ales Roma nu doar pentru că este capitala Italiei, orașul cu cel mai mare număr de monumente, atracție turistică mondială sau centru religios, ci și pentru amestecul magic de antichitate și modernitate, de temple “prăbușite” și de cerșetori moderni. E un oraș care pare că a strănutat pietre și le-a împrăștiat peste tot, locul unde Caesar, stăpânul mondial al lumii pământești umbla în sandale, înveșmântat cu o togă albă, mergând ori la război, ori la vreo petrecere care dura săptămâni la rând.

City Break Istoric și Artistic

Îndrăgostitului de istorie un city break la Roma îi ajunge să își deschidă pofta de a visa timpurile în care împărații construiau Colosseumul pentru a sacrifica mii de sclavi și de animale în nisipul arenei, când palate albe, din cea mai bună marmură și drumuri pietruite, care rezistă și în anii noștri sau forurile – cel roman, al lui Traian sau zecile de temple care se ridicau deasupra caselor ca un semn al devotamentului și al fidelității locuitorilor Cetății Eterne față de zeii atotputernici: Venus, Juno, Jupiter. Istoria creștinismului se îmbină cu istoria Romei și semnele sale se văd peste tot: Catacombele, rutele apostolice, catedrala Sf. Petru și a ajuns să dețină un stat întreg, Vaticanul, cel mai mic stat al lumii.
Idei de Week-end. Roma
Îndrăgostitul de artă poate să își astâmpere într-un city break la Roma setea de frumos, nevoia de a vedea clădiri istorice, muzee, colecții întregi de artă, dar frumusețea Romei nu este strânsă doar în pietre puse una peste alta, ci în felul în care soarele se oglindește în Tibru, în ochii vizitatorilor din lumea întreagă arătând bucurie și, mai ales, plăcere. Oamenii se bucură de soarele Mediteranei, de cafenele, baruri și restaurante la care se consumă milioane de băuturi și de feluri de mâncare, toate cu nota distinctivă a manierismului, artizanatului și euforiei tipic italienești.

City Break Distractiv

Un city break la Roma poate să însemne si plajă pentru că marea este la doar 15 kilometri distanță, vreo 20 de minute de mers cu trenul, spre Ostia, la Marea Mediterană sau, de ce nu, o plimbare pe Ostia Antica, portul care aproviziona Roma, înconjurat de chiparoși si de pini mediteraneeni, depozitul de lemne și materiale de construcții. Orașul modern este la 5 km depărtare, dar noua stațiune merită văzută.
Din fericire Roma și împrejurimile stau foarte bine din punct de vedere al densității transportului public și în ciuda faptului că sunt mulți macaronari zgomotoși și dezordonați, un city break la Roma poate fi bine programat. Turiștii sunt respectați și doriți, iar ideea de a lua și pielea de pe ei se realizează cu zâmbetul pe buze, la o pizza, la un pahar cu vin.
Sigur că da, nu trebuie uitat că româna este a doua limbă a orașului, iar imigranții din jurul gării Termini dau naștere celui mai vibrant cartier Esquilino, o lume în miniatură, în care magazinele și restaurantele sunt cât mai apropiate de ceea ce are fiecare acasă.

Dacă vreți să vedeți și să cunoașteți Roma, așezați-vă la o masă, comandați niște spaghetii italienești, beți un pahar de vin și urmăriti lumea cum trece pe lângă… Noi vom încerca să vă dăm mură-n gură toate informațiile pentru a ști cum să ajungeți cel mai repede, să intrați fără să stați la coadă, să vă alegeti cea mai bună cazare la Roma și să găsiți biletele ieftine de avion pe care toată lumea pare că le găsește!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *