De când ma stiu, mic de tot, cam peste tot prin tara mergeam cu trenul. Călătoria era pregătită in detaliu de toata familia, fiecare cu sarcina sa precisa. Cand mergeam la Panciu, mergeam cu bunicii, deci cu o saptamana inainte se apuca toata familia sa gătească, chifteluțe, oua, pâine feliata, roșii, unt, un castravete, poate ardei (astia mai rar ca au semințe si se stie ca faci apendicita daca mănânci asa ceva).Dupa asta urma călătoria pana la gara, cu autobuzul 133, plin de oameni, de nervi, de bagaje, de unde mai vrei dom’ne sa ma bag nu vezi ca sunt cu copii astia mici? Slava Domnului ca in 1989 aveam metrou direct pana la gara. La fiecare călătorie apărea discutia: unde sa stam,in ce vagon, ca sa ieșim direct pe peron. Niciodată nu am nimerit-o, dar pasiunea si intensitatea discuției era aproape de paroxism 🙂
Dupa o ora de carabanit catrafusele prin București, in sfârșit eram gata sa ne urcam in tren pentru cele 4 ore de mers spre Mărășești, escala din drumul spre Panciu… Erau ore nesfărșite,greu de suportat la ora si varsta aceea… Dupa vreo 8 ore de la plecarea de acasa ajungeam intr-un final la poarta casei. Asa era in 1989….
Anii trec repede… acum nu mai face nimeni chiftelute cand plec pe undeva si am voie sa mănânc ardei pe răspunderea mea :))… călătoria pana la gara o poti programa de pe internet direct – www.ratb.ro – si chiar se respecta cu un grad destul de mare de precizie orarul. Ba chiar mi-am facut tabieturile mele cand ajung la gara…
Pana si trenul s-a schimbat. E mai confortabil, plătești mai mult, ai bagaj nelimitat, merge la fel de incet ca acum 28 de ani. Faci 45 minute pana la Ploiesti, dar 14 ore pana la SATU Mare, 2 ore pana la Constanța, dar 8 pana la Suceava si nu ma faceti sa intru in orarele pana la Petroșani sau sa vrei sa ajungi in vreo halta. Din ce in ce mai multe restricții de viteza, timpi de parcurs din ce in ce mai lungi, amânări la adoptarea regulamentului european privind întârzierile trenurilor ai despăgubirile date pentru pasageri. Iar pana la Panciu nu mai poti ajunge. Nu mai e tren, iar gara a fost retrocedata. Acu ai ajunge langa cimitir, langa mormântul lui Liviu Rebreanu!
Dar hai ca nici asta nu e problema, dar daca tot te târâi ca râma, pune si tu un vagon restaurant. Oferă omului un suc, o bere, un sendviș. La un moment dat, in urma cu 9-10 ani, am mers pana la timisoara cu vagon business. Am dat vreo 200 lei pe bilet, tot 10 ore am facut, aveam monitor si șeful de vagon ne-a pus niste filme de pe torente, am mâncat mâncare gătită calda, ehe, ce vremuri…
Nu ca as vrea întoarcerea timpurilor trecute, dar sunt convins ca un om care sa treacă cu coș cu sticksuri, croasante si sucuri se găsește… mai mult, cred ca nici nu trebuie angajat de cfr, isi face el privatizarea lui…
Gata, m-am descărcat, ajung in curand la Timisoara, sunt treaz de la 4.30, am mers 7 ore cu trenul, si mai am inca pana sa ajung acasa. Urmăriți-ma pe Instagram si pe Snapchat ca sa vedeți cu ochii vostri ce imi atrage privirea intr-o zi cu 18 de ore de munca.