In general, in vacante sau in escapade de weekend, subsemnata se trezeste devreme! Am invatat mai demult, de la un bun prieten, ca daca esti pe timpul tau, e bine sa il folosesti in proportie cat mai mare! Si ca sa obtin rezultatul optim era clar ca si domnul Viespe trebuia sa se afle in aceeasi stare de zen ca si mine, asa ca am tras cu incredere draperiile moderne ale camerei de hotel. Un imens soare se vedea la orizont, pozitie in care avea sa ramana pe tot parcursul zilei! Asa ca, pac-pac, un dus in baia pe care si acum as lua-o acasa, un mic dejun la fel de plin de gust si grasime (buna) ca si cina, si cap compas Palatul Regal!

Am luat-o noi prin labirintul de stadute din Gamla Stan, casacand gura la cladirile de tip turn de culoarea mustarului, marea lor majoritate datand de la 1700-1800. Centrul vechiului oras este piata Stortorget, iar una dintre principalele atractii este, evident, Palatul Regal sau Palatul Stockholm-ului: cladire in stil baroc, ridicata pe ramasitele palatului medieval initial, distrus de un incendiu in 1697. Cladirea in discutie dispune de 1430 de camere- ca de, e palat! Este unul dintre cele mai mari din lume care inca serveste scopului pentru care a fost construit: aripa de nord adaposteste apartamentele regale si galeria regelui Charles al XI-lea, folosita din 1950 ca si sala de banchet pentru dineurile oficiale si cele tinute in onoarea castigatorilor premiului Nobel. Cum nu era vara si nu era Londra, nu am avut placerea de a vedea si schimbarea de garda! Langa palat, mandra rasare catedrala Storkyrkan, resedinta arhiepiscopului de Stockholm. Iar pentru cei interesati, palatul este deschis vizitei publicului, mai ales ca adaposteste nu mai putin de 5 muzee.

Dar cum Viespilor le sta bine cu drumul (pe jos mai ales), ne-am decis la o plimbare zdravana, pentru a ajunge din Gamla Stan pe insula Djugarden, care adaposteste cel mai vizitat muzeu din Scandinavia: Vasa. Si am luat-o noi usurel pe jos, am trecut si pe langa primarie, unde anual se decerneaza premiile Nobel, si am mers pe malul apei unde erau ancorate tot felul de barci de diferite dimensiuni si forme. Mirosul tare de lemn ars, misculatia de pe ele si brazii deja impodobiti de pe punte mi-a sugerat clar ca sunt oameni care au optat pentru traiul pe barca. Iar pe masura ce ne apropiam de destinatie, se indesea numarul alergatorilor, invatati cu aerul tare din nord.

E ceva de mers din orasul vechi si pana la Djugarden, in jur de vreo ora, la pas normal, iar daca mai pui si aruncatul cu privirea in dreapta si in stanga si opritul pentru facut poze, vorbim despre vreo ora si jumatate. Frumos totusi, merita, caci mergand pe jos vezi mult mai multe locuri si intelegi mai bine cum traiesc oamenii, ce le place sa faca cu timpul lor liber. Nordicii sunt departe de a fi „reci”, asa cum auzisem eu (din surse total nesigure evident). Sunt rosii in obraji, zambitori, le place sa profite de fiecare zi cu soare, sa iasa la plimbare sau sa practice sporturi. Privesc in fata, rad cu gura pana la urechi si se citeste pe ei traiul bun, daca pot sa ma exprim asa. Si nu vorbesc aici de traiul fara de stres al „trubadurilor” spanioli, italieni si greci, iertata sa imi fie exprimarea, ci de un trai corect, just, cu munca, dar si impliniri, cu siguranta zilei de maine, cu mersul pe bicicleta la serviciu si inapoi, cu asigurari de sanatate si tot tacamul. Cred ca era undeva in jurul pranzului cand am ajuns la Djugarden. E, imaginati-va un Herastrau de vreo 4-5 ori mai mare, desfasurat pe mai multe dealuri, pline de verdeata, cu trasee de mers pe jos, cu bicicleta, cu calul si de alergat! Ati reusit?