Cu mare speranta in suflet trag de draperiile camerei de hotel, imaginandu-mi un soare mare si stralucitor pe cer, ca doar e week-end, iar noi suntem in vacanta si deci trebuie sa existe musai si soare! Si cand acolo, ploaia mocaneasca de care avusesem parte si cu o zi inainte, ii dadea inainte fara pic de rusine si respect fata de turistii ca noi, pusi pe fapte mari si pe vizitat! Aia e…speranta moare ultima, pana la proba contrarie!
Cum ma si asteptam, micul dejun la Park Inn nu prezenta foarte multe optiuni: paine, iaurt, unt, oua, chestiile de baza, fara prea mare fast si bogatie. Asa ca am bagat cate o stacana de cafea asa cum suntem invatati de acasa si ceva balast la ghiozdan si am pornit pe drumul nostru.
Fiind aproape de gara, nimic mai simplu: am luat trenul catre Ettelbruck, unde dealtfel am si coborat 45 de minute mai tarziu. Chiar de langa gara ne-am urcat in autobuzul 570, iar daca memoria nu ma inseala, penultima statie este chiar Vianden. Va spun sincer, mi-a parut rau de vremea urata, pentru ca drumul cu autobuzul este chiar foarte frumos. Iar pentru biciclistii impatimiti cred ca este extraordinar, pentru ca el poate fi parcurs, evident, ca in orice tara civilizata, si pe bicicleta.
Dar cu tot cu ploaie si vant, Vianden-ul tot fosgaia de turistii veniti in vizita, fie sa faca o plimbare prin oraselul extrem de pitoresc, fie sa viziteze faimosul castel, care troneaza imperial pe dealul din apropiere.
Construit intre secolele 11 si 14 pe fundatia unui fost castel roman, castelul Vianden este una dintre cele mai mari rezidente feudale din Europa. Pana in secolul de gratie 15, el s-a aflat sub tutela contilor de Vianden, incepand cu anul 1417 fiind „pasat” casei de Nassau. Din 1530, castelul a incetat sa mai fie resedinta oficiala a contilor, iar in 1820, sub imparatia regelui William I al Olandei, castelul a fost vandut bucata cu bucata, devenind astfel o ruina.
In 1977 el a devenit proprietate a statului, iar cu ajutorul familiei Marelui Duce de Luxemburg a inceput restaurarea, fiind deschis publicului larg abia din 1990.
Asadar contra sumei de 6 euro de adult, toate cele 3 nivele ale castelului, precum si pivnita pot fi vizitate de luni pana duminica incepand cu ora 10 dimineata, cu tot ceea ce inseamna capela, sala armelor, bucatariile, dormitoarele si cate si mai cate.
Anul acesta (2013), in perioada 27 iulie-4 august va avea loc, dupa cum spun organizatorii, si cel mai mare festival medieval din ducat, cu toata forfoteala de rigoare evident!
Ce m-a incantat pe mine la maxim si recunosc, mi-a gadilat orgoliul extrem, a fost momentul in care am dat cu ochii de faimoasa scoica galbena si am realizat amandoi ca ne aflam pe un camino catre Santiago de Compostela! E ca sa vezi, on the road again vorba lui Donkey!
Intr-adevar, traseul luxemburghez catre Santiago trece prin Vianden, iar pentru cei interesati acesta arata cam asa: Lieler/Ouren, Vianden, Echternach, Jakobsberg (Monte Tiago), Münschecker, Grevenmacher, Roodt-sur-Syr, Luxembourg, Düdelange si intr-un final Schengen.
Si cum, dupa ce vizitezi un castel ti se face si un pic foame, ne-am gandit noi ca ar fi timpul sa ne omenim un pic! E, aici sa vezi frumusete in Vianden! 99% din casele din centru au la parter un bar, daca nu, au un pub, daca nu, au un restaurant sau un bistro! E, alege Viespeo, ca ai de unde! Ne-am plasat strategic, intre casa memoriala/muzeul Victor Hugo si statia de autobuz, intr-un restaurant/pub local, unde am fost primiti cu bucurie si cu bere rece. Ce m-a uimit in schimb, pe mine, fumatoarea inraita de atunci, a fost ca se putea fuma inauntru! Adica, vreau sa zic, eu am vazut scrumierele pe masa, dar nu am indraznit asa din prima, s-am lasat pe altii inaintea mea, ca sa vad daca e rost de mustrari sau amenzi, dar nu…chiar se fumeaza in locurile publice in Vianden. Asa ca am aprins otrava, am facut si cateva miscari de du-te vino cu halba pe traseul masa gura si am asortat totul cu un pastrav la cuptor cu legume gatit la perfectie, de-mi venea sa plang de fericire!
Cu burtile puse la cale si de departe vazand autobuzul cum vine, ne-am urnit catre statie pentru urmatorul stop pe ziua respectiva: Echternach, cel mai vechi oras al ducatului!