Ne-am trezit târziu. Patul a fost de vină. Mare, încăpător, fără pisici, fără întreruperi. Pisicile… ne lipsesc enorm. La fiecare friptură ne gândim cum ar fi să mănânce și ele vita asta senzațională de Argentina. Bine că avem poze cu ele și ne mai uităm din când în când.

Am luat un mic dejun compus din piersici, pepene și mango, am băut o cafea și ne-am făcut din nou bagajele, de data asta numai cu haine curate. Avem o altă perspectivă asupra vieții. Mergem să schimbăm 100 de euro, cursul este deplorabil, 11 pesos pe un euro, înjur în gând, accept și trecem mai departe. Avem timp să mai dăm o tură prin oraș, să ne facem ceva provizii pentru cele 22 de ore pe care le vom petrece în autocar, eu îmi cumpăr cireșe confiate, care au un gust superb, le pui pe vârful limbii și se topesc în gură.

La aparthotelul unde am stat, am avut și o minunată mașină de spălat. Viața arată altfel când totul e curat și parcă acum te-ai dat jos din avion. Parcă începem o nouă vacanță.

Cum ziceam, Flecha (săgeata) Bus ne așteapta în autogară să ne ducă pâna la poalele Anzilor, la San Carlos de Bariloche. Doi pesos propina către cel care ne pune bagajele în burta autobuzului, apa minerală e cumparată, locurile le-am ocupat, hai odată. Dar, Argentina e Argentina, nimic nu pleacă la timp nici dacă toate condițiile sunt îndeplinite, așa că mai întârziem două minute, doar pentru că “așa se cuvine”.

Te uiți stânga și vezi un câmp imens verde, te uiți dreapta și vezi un câmp imens verde, te uiți în față și vezi o panglică de asfalt într-o mare de verde. Monotonia e întreruptă din când în când de un iepure care sare în fața autocarului, de o mie de vaci care pasc verdele de pe lateralele drumului, mai ațipesti un pic, hop a venit cina. Mai un vin, mai o apă, mai un biscuite și uite așa ne culcăm. Mie nu îmi place scaunul ăsta, nu se dă suficient pe spate, mâinile îmi amorțesc, în fine, o să adorm până la urmă…