În sfârșit plecăm din mizeria de Buenos Aires cu o plăcere nesfârșită, către vecinii mai săraci, Uruguay. Totuși, deși nu mi-a plăcut Buenos Aires, am câteva regrete. Că nu am văzut tango acolo unde se pune suflet și nu e doar o slujbă pe care cineva trebuie să o facă, că nu am văzut un meci între River Plate și Boca Juniors preferabil pe stadionul lui River Plate, și că nu am văzut mai mult din Palermo, cartierul șic al orașului. Cu toate acestea, aveam să descopăr mai târziu că nu am de ce să regret Buenos Aires! Și acum, la drum pe apă spre o nouă țară, a 37-a, dacă am numărat bine.
Colonia și bărcuța
Cum ziceam, am luat un barcaz către Colonia, 35 de mile pe apă, de pe un mal pe celălalt al estuarului râului La Plata. La cât îmi place mie să mă dau cu barca, drumul de o ora și un sfert a părut cel mai lung din lume. Bineînteles că locul meu a fost lânga bărcile de salvare.
Colonia este un orășel interesant, pe care dacă te chinui puțin îl vezi în mai puțin de două ore pe jos. Pentru că ploua intermitent și nu aveam chef de plimbări prin ploaie, am luat autobuzul turistic – 25 dolari, care avea și ghid. De la ghidul turistic (o fătucă cunoscătoare doar de spaniolă și de sit down în engleză) am auzit doar că poți să faci shopping, centrul comercial fiind la doi pași de întregul oraș, deci poți să faci shopping, iar dacă te întorci în Argentina în aceeași zi să nu uiți să faci shopping pentru că shopping ca în Colonia nu poți să faci altundeva. A, v-am zis că puteți să faceți shopping în Colonia? Eu cred că a repetat cuvântul shopping de cel puțin 50 de ori în 30 minute cât durează turul orașului. Autobuzul turistic este o mare țeapă, prețul este nejustificat, mai ales că centrul istoric, monument Unesco, nu poate fi străbătut de autocare, deci nu, nu dați banii pe așa ceva!
Din Colonia la Montevideo sunt puzderie de autobuze care merg cam din oră în oră. Noi am avut noroc și am găsit unul cu wi-fi, scaune semirabatibile la 120 grade și cu aer condiționat. Terminalele de autobuz sunt mari, transportul rutier fiind modalitatea de deplasare preferată a sud americanilor. Distanțele sunt mari, de ordinul miilor de kilometru, tren nu exista cu excepția unor linii istorice, iar cu avionul am învățat pe pielea noastră cât costă (350 euro de la Montevideo la Iguazu, doar dus!?!).
Alejandra și Javier, gazdele perfecte
La terminal ne așteptau gazdele noastre, o familie drăguță și foarte ospitalieră. Au venit cu două mașini să ne ia, să fie siguri că încap bagajele noastre. Pe drum am aflat că gazda noastră este urmașul marelui general Artigas, unul din cei care a contribuit decisiv la eliberarea țărilor din America de Sud, din Viceregatul La Plata, de sub stăpânire spaniolă. Soția lui, pasionată de lucrul manual sub toate formele lui, vopsise, decorase, mobilase și aranjase o casă de oaspeți întreagă, pe două nivele, pe care o pune la dispoziția celor care doresc să viziteze Montevideo. O curte imensă cu piscină, cu patru câini uriași și blânzi (după ce te cunosc) și o pisică criminală a fost locul unde ne-am bucurat că am scapat de Buenos Aires și am simțit că, în sfârșit, suntem în vacanță. Dacă vreodată ajungeți în Montevideo, luați-vă cazare aici: https://www.airbnb.com/rooms/1373835?guests=4&s=D3hd
V-am zis că are și un grătar profesional și un cuptor de pâine în curte? Noi am cumpărat niște carne, niște bere și niște vin și am profitat de grătarul imens pentru o mică petrecere împreună cu gazdele noastre. Javier este un adevărat profesor în ale bucătăriei în aer liber și am furat un pic de meserie de la el. Am vorbit de câte în lună și în stele, am băut, am râs, am mâncat pe săturate, ce să mai zic: a fost un banchet în toată regula care a ținut până târziu în noapte!
[RFG_gallery id=’6′]