Povesteam despre programe de fidelitate si despre avantajele unui program de fidelitate luand ca exemplu Qatar Airways Privilege Club, dar nu am povestit nimic despre motivele de a intra intr-un astfel de program si cum putem obtine ceea ce ne dorim cat mai repede si cat mai ieftin.
Mileage/segment run se refera la zburatul pe o anumita distanta sau cu un anumit numar de zboruri cu singurul scop de a castiga mile sau segmente care sa te propulseze la urmatorul nivel de membru al unui program de fidelitate.
Este o metoda folosita ca un mod de a completa numarul de zboruri necesare catre un nivel mai ridicat. In 2011 aveam 57 de zboruri efectuate pana pe 9 decembrie, iar pentru nivelul de membru Platinum la Flying Blue este nevoie de 60 de zboruri. Pe 27 decembrie am zburat de la Bucuresti la Timisoara si de la Timisoara la Sibiu, cu escala la Bucuresti, in total 3 zboruri.
Se mai foloseste pentru a strange mile care sa fie folosite ori pentru un zbor gratuit, ori pentru a te califica la nivelul urmator al unui program de fidelitate. Scopul este de a zbura cat mai mult, la un pret cat mai mic, in timp cat mai scurt. Intr-un week-end din iunie 2012 am zburat de la Bucuresti la Roma prin Viena si Bruxelles si retur doar pentru a primi 12000 de mile la Aegean si primi nivelul de elita.
Cum se construieste un mileage run?
Prima varianta presupune calatorii gen city-break. De exemplu, Air France si KLM au oferte foarte bune pentru zboruri cu escala in Europa. 159 de euro pentru un dus-intors la Oslo, cu escala la Amsterdam inseamna 40 de euro pe segment zburat, adica 2400 de euro pentru 60 de segmente pentru a atinge nivelul Platinum.
Varianta a doua presupune zboruri lungi care sa va aduca cat mai multe mile. Qatar Airways ofera zboruri de la Budapesta la Shanghai cu 505 euro. Asta inseamna aproape 19400 de Qmiles si 90 de Qpoints pentru un drum dus-intors. La trei zboruri similare ati strans 270 de Qpoints. Pentru nivelul Gold, cel mai ridicat, aveti nevoie de 300 de Qpoints. Mai adaugati inca un zbor dus intors si sunteti Gold cu un pret total de aproximativ 2000 de euro.
Cand va alegeti programul de fidelitate trebuie sa cititi cu atentie toate conditiile si toate particularitatile. Puteti avea surprize minunate sau neplacute. De exemplu, pentru zborurile deeply-discounted efectuate de Alitalia, dar creditate in programul de fidelitate Flying Blue, primiti 50% din mile spre deosebire de zborurile similare cu Air France-KLM la care primiti 25%.
Sigur, un mileage run nu se potriveste tuturor. E nevoie de o abordare diferita a modului in care va ganditi la zborul de la punctul A la punctul B. De cate ori va ganditi si cautati sa zburati la Napoli prin Roma si Milano cu intoarcere prin Roma si Venetia?
Dar frumusetea, atunci cand pasiunea de a zbura si de a strange mile devine covarsitoare, este ca puteti sa combinati un mileage run cu un hotel hopping si sa deveniti oaspeti de lux pentru marile lanturi de hoteluri. Dar despre asta saptamana viitoare…
If that’s your piece of cake… 🙂 Eu am gasit obositor si in mare pare o pacaleala sistemul flying blue (si am ajuns si eu platinum). Iar zburatul ca sa aduni mile…nush…nu mai sunt alte lucruri de facut in viata? 🙂 Nu mi-o lua in nume de rau, intreb si eu – pentru mine 1 an si ceva de zburat saptamanal a fost destul de obositor si nu am vazut multe beneficii (ba chiar am vazut dezavantaje…).
Eu am ajuns platinum prin forta imprejurarilor. Nu am avut timp de o vacanta si am ales varianta city-break, ceea ce a fost ok, dar obositor. M-am bucurat ca am strans mile suficiente sa plec practic gratis, dar colectarea de mile pe Flying Blue e ca privitul ierbii cum creste, greu si enervant de incet.