Una din primele țări vizitate de mine, acu mai mult de 15 ani, capitala imperiului estic (Osterreich) este o destinație facilă pentru orice român. Dacă stai în Ardeal, te ferești cu dibăcie de gropi, câini, radare și neprevăzut și de când ai trecut granița cu Ungaria în 5-6 ore ești în Austria. Dacă stai în Moldova sau în Muntenia, te sui frumușel în avion și te duci la Viena într-o oră și un pic.
Iar dacă îți plac trenurile, te sui în vagonul de Viena, te înarmezi cu răbdare și după vreo 14-16 ore, după ți-o fi norocul, ajungi la Westbahnof, gara principală a Vienei.
Când am fost
Prima dată am fost cu tatăl meu într-o excursie/plimbare cu trenul prin Europa. Prima stație a fost la Viena, pe vremea când plecai după masa de la București și la ora 9 dimineața erai la Viena, după doar 16 ore de mers. Prima impresie a fost că am intrat la împărăție și că am pantofii murdari. Era curat pe străzi, tramvaiele nu troncăneau, parcă mirosea și aerul altfel. Am profitat la maxim de cele 11 ore până la următorul tren spre Paris și am făcut un tur de forță, cu Prater, Schonbrunn, Opera, străzile pietonale și Stephankirche. Mi-aduc aminte că nici măcar nu mai aveam putere să înfulec un tradițional șnițel și ca am dormit dus tot drumul până la Paris.
Cum nu mi-a ajuns, în 2007 am luat mândra și am dus-o cu trenul la Londra, să vadă și ea mai relaxat Europa. La dus am mers studențește, la clasa a 2-a, dormind pe banchete. Iar mizeria de tren a avut cea mai mare întârziere și am ajuns dupămasa la Viena, exact la timp să ne suim în trenul de Paris. La întoarcere, vrei nu vrei treci prin Viena, doar că planul era să vizităm la dus orașul, la întoarcere aveam timp de un suc si un sendviș și ne și suiam înspre România.
A treia oară fuse cu noroc. Am plecat în delegație patru zile întregi. Cu tot timpul petrecut în întâlniri și prin săli de conferință, tot am ajuns seară de seară în oraș. Fără discuție, pentru mine este unul din cele mai plictisitoare orașe în care am fost. Deși mi s-a oferit ocazia și a patra oară, am preferat să plec la bulgari decât în Austria.
Cu toate acestea, aș vrea să mai văd și alte orașe, asta până să categorisesc complet țara. Vreau să văd Salzburg, să prind un concert al Filarmonicii din Viena (singurul motiv pentru a mai trece prin VIena) și să văd Alpii de la geamul camerei, eventual și cu zăpadă. Ba nu, mai e ceva: să ascult valsul Valurile Dunării uitându-mă la fluviu cât mai aproape de izvoare, dar asta e mai degrabă pentru Germania, decât pentru Austria.
Austria pe scurt
Suprafață: 83,879 kmp (cam cât Muntenia și Dobrogea)
Populație: 8,5 milioane, un sfert stau în Viena. Majoritatea sunt localnici, imigrația este destul de slabă.
Miss Austria 2015 este de origine română.
Raport oameni/femei: 1,05 (bucurie la fete)
indicele de scumpete: mai bine să plătească altul (4/5)
indicele de interesant: nu prea. Orașe imperiale avem și în România, peisaje la fel. Prea civilizați și prea scorțoși.
indice de mancare: șnițel vienez, ștrudel și torturi cu gem (ce naiba e în neregulă cu oamenii ăștia?)
Rating: 3 viespi din 5